Ce este varicela?
Varicela sau varsatul de vant este rezultatul infectiei cu virusul varicelo-zosterian, un virus herpetic.
Boala acuta benigna, foarte contagioasa, apare sporadic sau in mici epidemii la 5-10 ani, prezente in special in colectivitatile de copii, iarna si primavara.
Contagiozitatea se intinde de la ultimele 3-5 zile ale incubatiei pana la faza de cruste, in total in jur de 14-21 zile.
Transmiterea este aerogena (directa) si prin obiecte contaminate cu secretii salivare sau din pustule (indirecta).
Cum se manifesta varicela?
- Perioada prodromala: dureaza 1-2 zile, fiind caracterizata prin febra, cefalee, inapetenta;
- Perioada de stare: apare eruptia, care este sub forma de pete mici, rosii, localizate pe torace, fata si pielea capului. Leziunile sunt in stadii evolutive diferite, maculo-papuloase, in interval de 24 ore, eruptia dobandeste aspect tipic vezicular de varicela. Aceasta consta din vezicule sub forma de lacrima, cu baza eritematoasa. In 12-24 de ore, lichidul se resoarbe, vezicula se usuca formand o crusta care cade in 5-10 zile.
- Veziculele apar si pe mucoase (bucala, conjunctivala, anogenitala) formand un enantem ce poate duce la ulceratii extrem de dureroase.
Cum se trateaza varicela?
Varicela necomplicata nu necesita terapie specifica
- La nevoie se pot folosi antitermice (acetaminophen, paracetamol)
- Antihistaminice orale pot fi utile pentru a reduce pruritul sever
- Local: aplicare de lotiune topica cu alcool mentolat 1%
Formele severe de boala, complicate, necesita administrare de terapie specifica:
- aciclovir oral sau parental,
- antibioterapie in prezenta suprainfectiilor bacteriene,
- imunoglobuline specific
Tratament profilactic:
- Administrarea vaccinului antivirus varicelo-zosterian, care contine virus viu atenuat, bine tolerat, sigur si foarte immunogen; face parte din vaccinurile obligatorii in multe tari.
Recomandari pentru parinti
- Izolare la domiciliu a copilului – aproximativ doua saptamani
- Interzicerea / descurajarea traumatizarii veziculelor pentru a evita cicatricile
- Taierea unghiilor copilului sau purtarea de manusi in timpul somnului (sugar) poate reduce zgarierea
- Calmarea pruritului folosind comprese reci, dusuri regulate, uscare prin tamponare
- Dieta echilibrata corespunzatoare varstei
- Consum adecvat de lichide pentru a mentine hidratarea
- Evitarea contactului cu femeile insarcinate neimunizate, sugarii mici neimunizati si alte persoane cu imunodeficiente
- Activitate fizica in limita tolerantei nefiind necesare restrictii pentru copiii mici cu varicela necomplicata.
- In cazul aparitiei simptomatologiei specifice, luati legatura cu medicul de familie sau/si medicul pediatru al copilului, pentru stabilirea formei de boala si a tratamentului corespunzator
- Anuntati existenta bolii la cresa / gradinita / scoala
Dr Vasilie Larisa