
Alaptarea este mai mult decat hrana ideala; ofera dragoste, siguranta, confort, tot ce are nevoie orice copil inca din primele momente de la nastere.
Laptele de mama este unic, special creat pentru fiecare copil in parte. Se schimba pe parcursul alaptarii in functie de necesitatile copilului, existand astfel mai multe tipuri de lapte: colostru, laptele de tranzitie, laptele matur, laptele la intarcare, laptele pentru copilul prematur etc
In cursul aceluiasi supt laptele matur se modifica: la inceputul suptului este mai apos, pt a potoli setea, iar spre sfarsit cu un continut mai mare in grasimi.
Isi schimba compozitia in functie de nevoile copilului, cand este cald afara are un continut mai mare de apa, noaptea este mai gras si mai bogat in fier si saruri minerale.
Isi schimba gustul in functie de dieta mamei, pregatind copilul pentru obiceiurile alimentare ale familiei.
Fiecare mama are alt tip de lapte, creat special pt nevoile copilului.
Cateva dintre avantajele alaptarii pentru copil:
- adaptarea naturala la viata extrauterina prin intermediul contactului piele pe piele in prima ora dupa nastere
- asigura o crestere fizica si psihica echilibra
Beneficiile alaptarii pe termen scurt:
- permite cresterea, dezvoltarea si functionarea optima a tractului digestiv
- reduce riscul de aparitie al gastroenterocolitelor (si limiteaza durata lor in cazul aparitiei)
- se digera mult mai usor decat laptele praf
- in caz de prematuritate scade riscul de aparitie a celei mai frecvente complicatii intestinale (gastroenterocolita ulceronecrotica)
- dezvolta microflora intestinala
Beneficiile alaptarii pe termen lung:
- copii alaptati exclusiv au mai putine episoade de infectii (respiratorii, ORL, gastointestinale sau de tract urinar) comparativ cu copiii alimentati artificial
- reduce riscul aparitiei obezitatii sau a bolilor cronice, scade riscul aparitiei anemiei, previne malnutritia
- asigura cresterea fizica si psihica echilibrata. S-a aratat ca prematurii la varsta scolara care au fost alaptati exclusiv in primele luni de viata au un QI mai ridicat comparativ cu cei alimentati artificial
- din punct de vedere psihologic s-a demonstrat ca se creeaza o legatura emotionala de neinlocuit intre mama si copil, reducand astfel posibilele tulburari emotionale.
Cateva dintre avantajele alaptarii pentru mama:
- involutie uterina dupa nastere
- scade riscul obezitatii (consuma grasimile acumulate pe parcursul sarcinii)
- contraceptiv in timpul alaptarii exclusive
- este mai comoda, determina o legatura stransa mama – copil
- scade riscul aparitiei osteoporozei, cancerului de san (acest risc scade odata cu cresterea perioadei de alaptare)
Conditii de pastrare a laptelui matern pentru copiii sanatosi, ajunsi acasa:
- la temperatura camerei (pana la 25 C) – pana la 6 ore
- in frigider (pana la 4C) – ideal intre 3-5 zile (s-a demonstrate ca se poate pastra pana la 8 zile daca a fost proaspat exprimat si au fost pastrate conditii optime de igiena)
- in geanta frigorifica cu gel gheata – sub 24 de ore
- in congelatorul din frigider – pana la 2 saptamani
- in lada frigorifica – pana la 12 luni. Laptele congelat se poate lasa in frigider timp de 1 zi pana se dezgheata. Laptele dezghetat se poate recongela.
- incalzirea laptelui de mama se face in apa calda la 37C, este interzisa folosirea cuptorului cu microunde sau la temperaturi ridicate (laptele de mama contine celule vii).
Dr. Bianca Arsovan
