
In aceasta perioada virozele respiratorii sunt foarte frecvente dar sa nu uitam ca printre acestea se pot dezvolta si patologii bacteriene, cum este de exemplu scarlatina.
CE ESTE SCARLATINA?
Este una dintre cele mai frecvente infectii bacteriene cu raspandire rapida in comunitatile scolare si gradinite, determinata de streptococul beta hemolitic de grup A
Incidenta maxima este in sezonul rece (iarna si inceputul primaverii)…iar in zona noastra am putea spune ca este varful sezonului.
CUM SE TRANSMITE SCARLATINA?
Calea de transmitere este cel mai frecvent aerogena dar si prin contact direct, un rol important avand igiena personala deficitara si aglomeratia.
CUM SE MANIFESTA SCARLATINA?
Perioada de incubatie este de aproximativ 1-5 zile.
Debutul este brusc cu febra, frisoane, alterarea starii generale, disfagie (dureri de gat), cefalee (dureri de cap), greturi, varsaturi, dureri abdominale .
In perioada de stare:
- Eruptie cutanata caracteristica, incepe axilar , inghinal, pliurile cotului apoi coboara pe corp si extremitati, posibil urmata de descuamare, respecta palmele si plantele, nu este pruriginoasa, aspra la pipait
- Congestie faringiana intensa cu petesii (punctulete rosii) la nivelul palatului
- Modificari la nivelul limbii
- Adenopatii laterocervicale (cresterea in dimensiune a ganglionilor)
Perioada de convalescenta are o durata de 2-3 saptamani, caracterizata prin descuamare.
CUM SE TRATEAZA SCARLATINA?
- Regim igieno dietetic
- Tratament antibiotic doar la recomandarea medicului
- Tratamentul simptomelor clinice
- In formele severe este necesara internarea
IMPORTANTA DIAGNOSTICULUI
Streptococul de grup A este cea mai frecventa cauza a faringitei bacteriene (30-40%) care beneficiaza de tratament antimicrobian.
Antibioticele sunt necesare in aceasta patologie deoarece previn complicatiile imediate si tardive (abces tonsilar, otita medie, sinuzita , reumatismul articular acut), previn transmiterea in comunitate si reduc durata si severitatea simptomelor.
PE CINE TESTAM?
- pacientii cu febra si rash scarlatiform
- contactii cazului cu streptococ pozitiv si care prezinta simptome
- pacienti suspecti de reumatism articular sau glomerulonefrita
Testarea contactilor apropiati nu se face de rutina!
Antibioprofilaxia contactilor asimptomatici nu se recomanda!
Testele pot fi de tip Antigen Streptococic rapid sau exudat faringian, care se recolteaza inainte de inceperea antibioterapiei.
RECOMANDARI PENTRU PARINTI
- in cazul aparitiei simptomelor sugestive de scarlatina, contactati medicul de familie sau medicul pediatru al copilului
- daca boala se confirma, izolati copilul la domiciliu si respectati indicatiile medicale
- anuntati la cresa/gradinita/scoala prezenta bolii
- in cazul agravarii starii generale adresati-va serviciului de urgenta
In cadrul cabinetul nostru puteti beneficia de testare rapida (tampon nazo-faringian) pentru infectia cu Streptococ betahemolitic de grup A, cu rezultat in 15 minute.
Dr Rada Nicoleta
